Viata Politica

La izbucnirea Primului Război Mondial, România era o țară aflată la finalul unei etape, de mai bine de 50 de ani, a unui proces de modernizare structurală. Acest proces a afectat toate domeniile vieții sociale, dar în mod diferit, astfel încât în primii ani ai secolului XX societatea românească cunoștea un nivel de dezvoltare diferit a segmentelor componente.

Aceste inegalități și discrepanțe își aveau originea în permanenta oscilare a societății românești în alegerea modelului de dezvoltare socială, în care s-au confruntat două mari tendințe: un model inspirat din experiența Europei Occidentale, bazat pe industrializare și urbanizare, menite să determine schimbări radicale în fiecare aspect al societății românești, iar un al doilea model bazat pe tradiția României de țară agricolă și care punea accentul pe menținerea structurilor sociale și valorilor culturale tradiționale.

În viața politică, regele Carol I a jucat un rol-cheie, prin folosirea discreționară a atribuției sale constituționale de a-l numi pe viitorul prim-ministru. „Rotativa guvernamentală” - bazată pe alternanța la putere a Partidului Național Liberal și Partidului Conservator - a fost mecanismul politic unic folosit de rege în această perioadă, atât ca modalitate de a trece peste crizele economice și politice serioase, dar și de a-și păstra propria putere, prin determinarea celor două partide să se afle în competiție pentru favorurile sale. Acest sistem nu a dat posibilitatea de a accede la putere pentru alte partide.

Izbucnirea războiului a găsit la putere guvernul Partidului Național Liberal, condus de Ion I. C. Brătianu, instalat la începutul anului 1914, care succeda unei guvernări conservator-junimiste de patru ani.