Relatiile cu marile puteri

În ultimul deceniu dinaintea declanșării războiului au început să se manifeste tendințele unei încercări de reașezare a raporturilor României cu marile puteri europene. Din 1883, România era membră a Triplei Alianțe și, pe cale de consecință, în majoritatea situațiilor a urmat linia de conduită externă a acesteia, fără mari reușite în a reuși să o influențeze. Totuși, începând cu criza bosniacă și războaiele balcanice, România a început să se distanțeze de pozițiile Triplicei, în special de cele ale Austro-Ungariei. Are loc o reorientare în cadrul alianței tot mai mult spre Germania, ca partener preferat, concomitent cu dezvoltarea unui proces de consultare și coordonare a pozițiilor naționale cu Italia.

Concomitent începe și un proces de apropiere de țările Antantei, pe fondul interesului manifestat de acestea pentru diferite aspecte ale situației din Balcani. Rusia își făcuse public obiectivul urmărit în această zonă - stăpânirea strâmtorilor - „drepturi speciale” recunoscute ca legitime de Franța, prin prisma sprijinului pe care Rusia i-l putea oferi într-un posibil război cu Germania. Deși făceau eforturi pentru a determina ieșirea României din Tripla Alianță, nici Franța nici Marea Britanie, interesul lor primordial era de a nu deranja Rusia, astfel încât nu erau dispuse să acorde garanții de securitate României într-o astfel de eventualitate.