La 100 de ani de la finalul războiului, cifrele conflagrației sunt înspăimântătoare.
Au fost peste 70 de ţări beligerante, însă majoritatea acestor ţări nefiind încă independente la acea vreme, ci integrate în cele şase imperii sau puteri coloniale - Marea Britanie, Franţa, Rusia, Germania, Austro-Ungaria, Imperiul Otoman - aflate în centrul conflictului. Patru dintre ele au plătit la finele războiului prețul final al imperiului.
Doar circa 10 state independente intraseră în război în vara lui 1914, celelalte alăturându-se conflictului progresiv, ca Italia, în 1915, sau SUA, în 1917. Acestea reprezentau însă împreună peste 800 de milioane de locuitori, jumătate din populaţia lumii de atunci.
Doar aproximativ 20 de ţări au reuşit să-şi păstreze neutralitatea de-a lungul conflictului, în principal din America Latină şi Europa de nord.
Statele beligerante au mobilizat, la începutul ostilităţilor, în 1914, circa 20 de milioane de oameni, cifră care va creşte însă treptat, pentru a ajunge la un total de 70 de milioane. În Franţa au fost mobilizaţi peste 8 milioane, în Germania - 13 milioane, în Austro-Ungaria - 9 milioane, în Marea Britanie (inclusiv coloniile) - 9 milioane, în Rusia - 18 milioane, în Italia - 6 milioane, în SUA - 4 milioane.
10 milioane de combatanţi ucişi
Conflictul s-a soldat în total cu 10 milioane de morţi şi 20 de milioane de răniţi în rândul soldaţilor. Aceştia au fost repartizaţi pe ţări după cum urmează (în paranteză este numărul răniţilor):
- Rusia: 2 milioane (5 milioane)
- Germania: 2 milioane (4,2 milioane)
- Franţa: 1,4 milioane (4,2 milioane)
- Austro-Ungaria: 1,4 milioane (3,6 milioane)
- Marea Britanie şi imperiul britanic: 960.000 (2 milioane)
- Italia: 600.000 (1 milion)
- Imperiul otoman: 800.000.
© 2022 Your brand name