Cauze

Ca urmare a înțelegerilor adoptate la Congresul de la Berlin, în august 1878 Bosnia-Herțegovina a fost invadată și în scurt timp ocupată de trupele austro-ungare, deși formal aceasta a rămas parte a Imperiului Otoman. Invazia s-a lovit de o opoziție îndârjită, atât din partea populației musulmane cât și a celei creștin-ortodoxe, armata austriacă pierzând în confruntări repetate peste 5000 de soldați. În contrast cu ce se întâmplase cu Serbia, care a devenit un stat independent la începutul veacului, Bosnia-Herțegovina a schimbat deci statutul de provincie otomană pentru acela de protectorat austro-ungar, fapt care a dus la un exod al populației slave, din sudul provinciei. În 1908 austriecii fac un pas în plus pe calea aproprierii provinciei, anexând-o. Anexarea Bosniei-Herțegovina de către Austro-Ungaria în 1908 a devenit o problemă politică în Imperiul Țarist, care auto-declarat apărător al slavilor de la sud fiind, s-a eschivat de la declanșarea unui război întru apărarea populației slave și creștin-ortodoxe a Bosniei anexate de austrieci, și asta pentru că atât Rusia, cât și aliații ei (Franța), nu doreau un război cu Austria și Germania.

Lipsa de mijloace politice (un proces politic spre independență sau autodeterminare) sau militare (o intervenție a Rusiei și Franței în apărarea intereselor sârbilor bosniaci) care să răspundă aspirațiilor populației slave creștine a Bosniei, pare a fi lăsat acestora, ca unică opțiune de ripostă, terorismul: în data de 28 iunie 1914, Franz Ferdinand, arhiduce al Austriei și moștenitor al tronului Austro-Ungariei, a fost asasinat la Sarajevo de Gavrilo Princip, un student sârb bosniac. Acesta făcea parte dintr-un grup de cincisprezece complici, susținuți de Mâna Neagră, o societate secretă fondata de naționaliști pro-sârbi cu legături în armata Serbiei, stat care era victima unor încercări brutale ale Austro-Ungariei de a-l controla prin tratate comerciale și piedici la exporturile sârbești.